Însă nu doar la Ţinutul Secuiesc întâlnim astfel de porţi construite. A rămas sub această nume doar pentru că la Ţinutul Secuiesc se găsesc cele mai multe dintre ele, exemplare cele mai ornamentate, încă e în viaţă tradiţia aşezării porţilor. Principala caracteristică a porţii este fucţia ei practică, are semne permanente a construcţiei structurale. Acestea sunt următoarele: este împărţită în două, are o intrare pentru pietoni şi una pentru atelaj, unde cel pentru pietoni este întotdeauna aşezată lângă casa, cele trei coloane a porţii sunt legate de fascicul de buiandrug, structura ei e rigidizată cu legături de subsoară. Deci are structură legată, de aceea poartă numele de poartă legată. Are acoperiş cu sau fără porumbar, şi este acoperit cu şindrilă dantelată. Porţile de deschidere sunt scândurate sau în partea inferioară cu scândură, iar partea superioară cu şipcă.

Porţile din regiunea Odorhei sunt mai bogat ornamentate decât cele din trei scaune sau decât porţile din Ciuc, acest semn se diferă de ele. Alături de aceasta poate fi ornamentată cu coloane, ornamentat cu butuc convex şi cu ornamentare floral-gravată.

Cea mai simplă poartă este poarta legată fără ornament. Valoarea ei artistică e dată de dulgherie. Structura este aceeaşi ca şi poartei secuieşti sculptată, doar că suprafaţa ei nu-i acoperită cu motive. Oglinda poartei este instalată simplu sau este gridat. Lipseşte şi porumbarul. Pe poartă scrie numai numele proprietarului constructor şi data. Pe legătura de subsoară apare o rozetă simplă.

O altă variantă a porţilor secuieşti în sat alcătuiesc porţile gravate parţial. Structura este identică cu precedenta, suprafaţa ei e acoperită cu motive florale gravate, care sunt şi vopsite. Acestea şi în simplitatea lor pot fi considerate capodopere.

Cele mai frecvente sunt porÅ£ile gravate decorate cu cârceli convexe. Cele mai ornamentate ÅŸi cele mai colorate porÅ£i secuieÅŸti găsim în localităţile dintre Odorheiu-Secuiesc-VlăhiÅ£a.